Zi de vară până-n seară, la Rânca bloggerii se adunară

     

Puține locuri din partea de sud a României se pot lăuda cu o istorie mai bogată decât ținuturile prin care șerpuiește amețitor Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, cu spinarea-i arcuită în creste ciufulite, pătrunzătoare și cotloanele-i tainice din care răzbate trecutul glorios. Cu punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2145 m, acolo unde respiră sprinten izvorul Gilortului, acest drum se pare că a fost bătătorit de legiunile romane, care, în vremea războaielor purtate împotriva dacilor, l-ar fi străbătut pe când purta denumirea de „coridorul IV strategic roman”. Cunoscut sub denumirea de „Poteca Dracului”, acest drum a intrat în atenția germanilor în Primul Război Mondial, care l-ar fi pietruit, făcându-l, iarăși, un drum practicabil. Eforturi considerabile ar fi fost depuse pentru recondiționarea șoselei ce crestează munții precum o creatură preistorică fără sfârșit în perioada 1934-1939, când regele Carol al II-lea, împreună cu fiul său, Mihai I și cu prim-ministrul Gheorghe Tătărăscu s-au aventurat pe întreaga distanță a coridorului transalpin la bordul unui vehicul de teren pe ceea ce purta denumirea de Via Regia (Drumul Regelui).

 Dacă încă nu v-ați convins de maiestuozitatea acestui traseu, aflați că în măruntaiele acestor munți stă pitită comoara prințului Obrenović al Serbiei, atât de mult vânată de-a lungul vremurilor. Căpșoarele lor semețe și văile lor prăpăstioase au fost scormonite neîncetat de-a lungul deceniilor chiar de către importante personalități ale acelor vremuri precum Ilie Ceaușescu, fratele lui Nicolae Ceaușescu, ce ar fi târât după sine în goana sa nebună după aur și nestemate plutoane de armată și salahori din satul din apropiere care ar fi putut cunoaște cărările întortocheate ale peisajului alpin. De asemenea, potrivit lui Dan Ghițu, președintele obștii, nici Ioan Talpeș, fostul director al SIE în perioada 1992-1997, nu ar fi scăpat de febra aurului, reușind să facă rost de o serie de hărți în slavonă ce l-ar fi putut ajuta să dea de urma comorii. 

                       Sursa: unica.ro

    Cu inimile tresăltând de emoție la fiecare cotitură, unde peisajul spectaculos îți taie cu adevărat respirația, am socotit nimerit să trăim sinestezic întreaga experiență a muntelui. Astfel, pașii ne-au purtat prin Țara Litua a lui Liton Rex către un loc de popas extrem de bine plasat și de amenajat, cu care timpul a avut răbdare, păstrând vii tradiții ce s-au perpetuat veacuri de-a rândul. Răsărind falnică pe coama unui deal, cu un furnicar de oameni agitându-se dintr-un cotlon în altul, Stâna Ștefanu este ca o oază în deșertul de piatră. 

 

     O stână obișnuită în vremurile de început, unde turiștii „mâncau din ceaunele ciobanilor”, după cum povestește Mărioara Babu, cea care păstorește popasul în prezent, această locație a făcut trecerea către un crâmpei de lume primitor pentru toți cei ce doresc să se dezmorțească după periplul amețitor pe serpentinele ce se învolburează de-a lungul Șeii Mohorului și îmbrățișează Vârful Păpușa. 

Aici te poți îmbărbăta pentru drumul ce ți așterne înainte cu un „tocan de oaie” fiert în propriul seu, însă și cu alte preparate tradiționale precum brânza de burduf, clătite cu felurite dulcețuri și siropuri de tot soiul, care te vor îmbăta cu aroma lor florală și altele. Iată mai jos meniul care a încântat papilele gustative ale bloggerilor olteni poposiți pentru câteva ore la stână:

           Bulz cu brânză de vacă și smântână 

Tocan de oaie

Clătite cu dulceață de afine

Sursa: Xaara Novack

           Cârnați din carne de porc și de vită

                          Sirop de salcâm 

   Puterea de muncă a „băciței Mărioara”, așa cum ea însăși își spune, este absolut uimitoare, căci în noiembrie 2020 stâna a ars din temelii, însă a fost refăcută în totalitate, renăscând din propria cenușă și mai primitoare decât a fost. Tot aici poți face o adevărată călătorie în timp, pierzându-te printre multitudinea de costume populare adunate din fiecare cotlon al țării și încercând să ghicești ce întrebuințare aveau feluritele obiecte din veacuri trecute cu care sunt înțesate rafturile dulapurilor cu dantelărie din lemn: fier de călcat cu cărbuni, opaiț, ploscă, velințe, ștergare, vase de lut, farfurii pictate, tugă pentru degustat țuica la cazan etc. 

Nu lipsesc nici papornița Vetei din legendarul film românesc „Nea Mărin Miliardar”, nici brâul și fluierul pe care actorul Amza Pellea le-a purtat pe platourile de filmare ale aceluiași film. 

   Cu simțurile îmbătate de arome, am început coborârea de pe vârfurile amețitoare ale Munților Parâng prin Țara Novacilor, acolo unde a fost înscăunat voievodul Litovoi și omorât de către armata maghiară  în 1279 fiindcă a refuzat să îi fie vasal regelui maghiar Ladislau al IV-lea Cumanul. 

             Sursa: thraxusares.wordpress.com

Tot pe aici l-au purtat pașii și pe Baba Novac, un căpitan al oștii lui Mihai Viteazul, în drumul lui spre Serbia după asasinarea lui Mihai Viteazul la Câmpia Turzii. Trecând pe lângă Căldarea glaciară Gâlcescu, domnul Dan Ghițu continuă sârguincios lecția de istorie, relatându-ne despre drumul strategic croit de către nemți în al Doilea Război Mondial, fără poduri, despre bisericuțele din lemn, cu zidărie seacă, din pământ, care în 1947 au fost mistuite de flăcări, însă și despre istoria formării orașului Novaci, aflat la o aruncătură de băț de binecunoscuta stațiune montană Rânca. Novaciul, atestat documentar în anul 1602, se compunea din novacii români, aflați pe malul drept al Gilortului, și din novacii străini, cei veniți din Transilvania care au sălășluit pe malul stâng al aceluiași râu Gilort. Aceștia din urmă, neavând de niciunele, au împărțit moșia boierului Vlădoianu.

 În depărtare: drumurile croite de către nemți în război 

    Ușor, ușor, ne-am croit drum către Rânca, o stațiune populară care își împarte câștigurile între Baia de Fier și Novaci, devine, treptat, una dintre destinațiile îndrăgite de către turiști atât pe timp de iarnă, cât și pe timp de vară. Pe când alții se topeau în orașele de câmpie, prin jungla nemiloasă de beton, noi, bloggerii olteni, am adăstat la umbra falnicilor brazi pentru a ne revigora înainte ca traseele din Parc Aventura de la Rânca să ne lase fără răsuflare la fiecare pas. 

Nu am fost în pericol nicio clipă, căci monitorii special pregătiți în acest scop ne purtau de grijă neîncetat, transformând siguranța noastră într-o prioritate. Aici nu se pășește cu temeri, căci traseele sunt împărțite pe nivele de dificultate, astfel că, dacă ai acrofobie ori aventura ți se pare prea îndrăzneață, poți conta pe posibilitatea de a acumula treptat experiență și curaj, depășind nivelul anterior și trecând la următorul. Desigur, parcul dispune și de trasee pentru copii, în care se regăsesc și tiroliene, pentru a le da micuților senzația că pot sta umăr la umăr cu adulții și a le cultiva din vreme spiritul de aventură și curajul de a risca.

    Pentru a pune o stavilă tremurului din picioarele încordate înainte de a va avânta spre traseul următor, aveți posibilitatea de a vă testa precizia la poligonul de airsoft aflat chiar în incinta parcului, unde beneficiați, desigur, și de un instructaj în prealabil, imaginându-vă că vă strecurați alături de Rambo prin junglă, ori că vă croiți drum spre adăpost alături de armata americană la Mogadishu, în Somalia. 

 Sursa: Daniel Botea

Din păcate, am fost deconspirată de către colegii mei bloggeri ca făcând parte din Special Forces, căci am lăsat ținta de hârtie inconștientă cu un AK47 prin câteva împușcături repetate în cap. Pușcă cu lunetă nu aveau ori nu am sesizat-o eu. O prefer întotdeauna la poligoanele de airsoft fiindcă este mai precisă, mai elegantă, mai silențioasă și mai ușor de manevrat, din punctul meu de vedere. 

                         Sursa: Daniel Botea

   Pasionată fiind de drumeții, mi-aș fi dorit să înfrâng vârfurile golașe privind cerul în ochi de pe înălțimile lor prăpăstioase și răpitoare. Poate la vizita următoare, căci cu siguranță eu și Rânca ne vom revedea curând!

Personalizare, promovare, vânzare. Cum obții vizibilitate pentru brandul tău

 

                  Sursa: https://blog.hslu.ch/

  Epoca modernă a transformat ideea  de „personalizare” în relația cu individul într-un scop în sine, în liantul ce asigură premisele unei colaborări fructuoase ori ale creșterii șanselor de reușită prin integrarea sa în strategia de marketing. Prin concentrarea atenției asupra conceptului de „persona”, pe care C.G. Jung îl definește ca fiind acea mască socială care ne transformă în entități dezirabile în ochii societății, corelarea brandului cu anumite valori ce ar putea avea ecou în rândul unui public țintă reiterează tendința de a veni în întâmpinarea nevoilor clientului cu un produs cât mai vizibil și mai maleabil. 

Astfel, se țintește integrarea publicului țintă într-un grup de apartenență din punct de vedere valoric, prin convingere sau rezonare, al cărui scop final este consumul de bunuri sau îmbunătățirea calității activității desfășurate.

Cu o gamă largă de materiale promoționale ce pot fi personalizate, Goodiebags vine tocmai în întâmpinarea acestui scop final, acționând precum un adjuvant întru construirea, respectiv, consolidarea conexiunii dintre un brand și publicul țintă. Acordând o atenție deosebită cerințelor clientului, fără o încărcare exhaustivă a procesului de selecție și de prelucrare a comenzii, Goodiebags propune o colecție de produse metodic organizată. 

Printre cele mai des întâlnite produse personalizate se numără articolele de birou, utilizate adeseori de către universități fie la zilele porților deschise pentru promovarea ofertei de studiu, fie la conferințe, simpozioane, colocvii unde contează pe participarea unor invitați din alte centre universitare naționale ori internaționale. Iată mai jos un pix ce poate fi folosit într-o sumedenie de moduri la care nu v-ați fi așteptat, ce poartă sigla Politehnicii din București:

Șurubelniță în cruce și șurubelniță obișnuită în capăt, o mică riglă de-a lungul pixului, un suport pentru telefon și un stylus pen pentru un smartphone cu touchscreen:

De asemenea, corporațiile apelează adesea la cadouri personalizate atât pentru promovare în cadrul târgurilor de joburi, însă acestea sunt achiziționate și pentru angajați în cadrul trainingurilor, team building-urilor ori pentru a-i surprinde cu daruri deosebite, personalizate, oferite cu ocazia sărbătorilor. 

Pentru cei ce adoră să hălăduiască pe cărări întortocheate și nesfârșite de munte așa cum o fac eu, rucsacul de mai jos este alegerea ideală pentru o zi petrecută în natură cu prietenii, cu familia, ori pentru a te aventura împreună cu colegii către următoarea activitate planificată:

                  Sursa: https://goodiebags.ro/

              Sursa: https://goodiebags.ro/
      

Cu cât numărul produselor personalizate și puse în circulație este mai ridicat, cu atât mai mult crește vizibilitatea companiei pe piață. Cu cât ești mai vizibil, cu atât mai multe șanse vei avea de a vinde, spunea afaceristul Grant Cardone într-un documentar realizat de Discovery.

Tu cum ți-ai cheltuit bugetul alocat promovării?

Savurăm din plin Brânzeturi cum se cuVin

  

Sub auspiciile prilejuite de către Asociația Bloggerilor Olteni și de DicționarCulinar.ro, călătoria imaginară gustativă pe colinele Sâmburului s-a transformat, prin ambianța primitoare, familiară și discretă de la Ribs House, într-un adevărat vis al unei nopți de vară, a cărui sete a fost ostoită de Aqua Carpatica. Cu razele fremătânde ale soarelui scrutând languros încăperea prin ceața deasă a perdelelor, ne-am cufundat pe nesimțite în istoria fascinantă a podgoriei și a cramei Domeniile Sâmburești, care a jucat un rol important de-a lungul secolelor nu doar în economia țării, cât și pe scena politică a acesteia din urmă. 

       Pe spinarea boltită a Dealului Sâmburu, așadar, se odihnește încă de pe la mijlocul mileniului trecut o podgorie ce avea să reprezinte, pe atunci, dovada înnobilării boierului și logofătului Theodosie Rudeanu de către domnitorul Mihai Viteazul, a cărui mână dreaptă era, fapt consemnat cu conștiinciozitate în ceasloavele bisericești ale acelor vremuri. Apoi, cu timpul, aceasta a devenit o parte a patrimoniului unui mare vistiernic al lui Matei Basarab, pentru ca, după intrarea în stăpânirea familiei Brâncoveanu, să se retragă sub aripa protectoare a lui Vintilă Brătianu. 

  În anul 1906, are loc relansarea Sâmbureștiului, căci Brătianu, dorind să înnobileze arta cultivării viței de vie în spațiul românesc, caută îndrumare acolo unde obârșia nobilă a vinurilor reprezintă întâia lor carte de vizită, reușind, cu ajutorul consultantului francez August Joseph Ville, să planteze și să înlesnească aclimatizarea unor soiuri de origine franceză precum Merlot și Cabernet pe relieful sinuos al moșiei sale de pe Dealul Sâmburu. Această cooperare și implicare se dovedește atât de fructuoasă, încât douăzeci de ani mai târziu, în 1926, Cabernet Sauvignon-ul cultivat aici iese triumfător în urma unei expoziții de la Paris.

                Sursa: www.samburesti.com

         

           După această dată, vinurile românești capătă din ce în ce mai multă notorietate și devin o adevărată monedă de schimb și de construire a relațiilor politice internaționale căci, dacă vom da crezare poveștilor depănate de-a lungul timpului, nu numai plecarea rușilor din România în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost negociată cu vin de Sâmburești (Cabernet), însă și premierul Republicii Chineze s-a arătat convins în 1966 de sfaturile Anei Aslan de a servi cel puțin două pahare de vin pe zi. În anul 2005, Sâmbureștiul a fost supus unui nou proces de reinventare în urma investiției de 15 milioane de euro a lui Jean Valvis, iar acum însoritele coline adăpostesc atât Vitipomicola Sâmburești,  cât și Vinarte.

       Sauvignon Blanc, un vin ce își trage rădăcinile din regiunea Bordeaux, lucru semnalat și prin tipul de sticlă alungită, înaltă, cu umeri, este unul dintre părinții Cabernet Sauvignon-ului, fiind, totodată, și unul dintre cele mai vechi vinuri. Îmbătându-ne cu două tipuri de experiențe olfactive, care se descoperă cu răbdare înainte de agitare, iar apoi ne înlănțuiesc într-un vârtej senzorial post agitare, acest vin versatil își revarsă blondele-i valuri, răspândind un parfum de flori de iasomie, de citrice, de frunze de tomate, pentru ca apoi să ne călăuzească spre un gust ierbos și fructat, de citrice, de cireșe albe și de gutui. 

   Cu o aciditate medie, cu un post gust de 5-6 caudali și prin culoarea sa limpede ce amintește de chihlimbar, de miere și de galbenul palid al spicelor de grâu, acest vin poate fi asociat brânzeturilor proaspete precum Camembert și Brie, felurilor de mâncare pe bază de pește, însă și deserturilor cu nucă și dovleac. Apărută după zbuciumul Revoluției Franceze și odată cu Republica Franceză, brânza Camembert, considerată un simbol al Franței, a fost produsă după instrucțiunile unui preot din regiunea Brie pentru soția unui fermier din Normandia. Această brânză suavă, fină, cu o textură moale, catifelată, din lapte de vacă, se pierde printre faldurile vinului auriu, temperându-i aciditatea și surprinzându-l cu aroma dulceagă ce persistă, de ciuperci, prin spargerea crustei.

      Considerat a fi vinul care înțelege femeile, Chardonnay-ul, acest vin cu specificitate, un vin de terroir, exprimă foarte bine caracteristicile solului, fiind, totodată, cel mai cultivat soi din lume. Originile sale se întind până în Burgundia, o regiune cunoscută pentru vremea rece și solul sărat, trăsătură explicabilă prin proximitatea mării. Se spune că, pentru un vin, nu există ani proști, ci ani normali, ani buni și ani foarte buni, iar vinul își capătă personalitatea în urma intervenției a trei factori principali: locul, timpul (anul) și vinificatorul. Fiind un vin ce debordează de veselie și de neastâmpăr, considerat un soi puțin aromat, Chardonnay-ul nu doar că se pretează la învechire la baric (primii care au făcut acest pas au fost americanii), însă dispune și de două tipuri de arome primare ce variază în funcție de climă, de la flori de soc și pepene sau papaya în zonele calde, la frământări aromatice de citrice, de mere verzi și de limetă în zonele reci. 

  Aroma secundară este produsul drojdiei și al temperaturii de vinificație (~ 15°C). Comercializat într-o sticlă de Burgundia, de tip Schlegel, vinul Chardonnay este considerat a fi un vin cu corp, ce cu greu poate fi asociat preparatelor din carne roșie, însă care vibrează cu ușurință alături de un pește gras, de carne la grătar și de un pește cu sos greu. Acest vin pulsează ușor în compania aromatei brânze British Cheddar, originară din plaiurile înverzite ale Somerset-ului, unde a fost produsă pentru prima oară în secolul al XVI-lea. O brânză cu un ușor miros înțepător de unt, cu tușe de alună,  de nucă și pulsații fructate de piersici, de pepene și de căpșună, British Cheddar cedează în fața acestei asocieri, încordându-se într-o zvâcnire a texturii ferme, dar sfărâmicioase.

                   Sursa: www.coroflot.com

  Ne-am avântat apoi spre culmile prăpăstioase ale unui elegant vin roșu,  Pinot Noir, specific zonei Burgundiei, despre care se spune că, dacă Dumnezeu a creat Cabernet Sauvignon, Pinot Noir este mâna satanei, căci, în ciuda versatilității și a delicateții sale, este un vin extrem de capricios, greu de vinificat, un strugure cu o coajă subțire, în care se observă o prezență scăzută a taninului. Este vinul cel mai scump din lume, care s-a vândut cu un preț ce urcă și până la 20 000 euro sticla. Răsturnat în pahare, se zvârcolește poznaș într-o culoare palidă, violacee, înseninat de un gust pământos, cu arome de ciuperci, de pământ reavăn de pădure, din care izvorăște un șuvoi de arome de vanilie, de ciocolată amăruie, de fructe roșii alături de nuanțe de cireșe negre și un ușor iz de fier, ceea ce îl face potrivit pentru o asociere cu trufe, cu carne roșie sau de vânat. Păstrat în butoaie de lemn de Franța, Pinot Noir-ul capătă note răzlețe de lemn dulce și de coriandru. 

      Unui vin greu de obținut nu îi putea fi asociată decât o brânză la fel de greu de produs, fiindcă în procesul de fabricație al acesteia sunt necesare două tipuri de acizi: acidul butiric - cel care îi conferă un gust untos - și acidul propionic. Acesta din urmă este cel ce degajează CO2 în vederea obținerii găurilor specifice acestui tip de brânză. Originară din Valea Emmental din Elveția, brânza Emmentaler are nevoie de o floră specifică, în care să se regăsească ierburi din care se poate obține apoi acidul propionic. De asemenea, prin  gustul ei dulceag-acrișor, fructat, cu tonuri acidulate, de nucă și un miros de ciuperci, de drojdie, acest tip de brânză se întrepătrunde într-un mod uniform, într-o asociere psihologică, nicidecum complementară, cu maiestuozitatea Pinot Noir-ului, aceasta fiind și combinația mea preferată.

     Ultimul vin degustat, Cabernet Sauvignon, se remarcă prin caracterul puternic, prin corpul zdravăn, pulsând de viață, astâmpărat de nuanțele de cireșe negre, de zmeură, de gustul pronunțat de tanin ce încheagă ființa și dezleagă limbile, uniformizându-se într-un vin bărbătesc, de Bordeaux, în urma căruia pot rămâne depuneri, chiar și după o perioadă de maturare de 190 de zile. Culoarea sa opacă și mirosul său astringent, de piper alb, îl îmbracă în strălucire, iar Grana Padano, a cărei rețetă de preparare se spune că datează încă din secolul al XII-lea, din Valea Padului, în Italia, stinge avântul Cabernetului prin gustul suav, ușor dulceag, cu o tentă sărată,  de alune și de nuci și prin textura granulată și rigidă.

Pinot Noir: integritate

Emmentaler: capriciu

Pinot Noir și Emmentaler: plenitudine 

Știați că...?

• Un vin ce provine dintr-o regiune mai rece dispune de o aciditate ridicată, însă de un buchet de arome mai restrâns, în vreme ce vinurile din zonele mai calde se bucură de o paletă de arome mult mai bogată,  dar aciditatea este mai redusă. 

• Vinurile sunt păstrate în sticle cu dopuri de plută fiindcă astfel i se permite aerului să pătrundă în sticlă.

 

Aromele timpului

      

      Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii cutreieră tărâmul aromelor și al uleiurilor parfumate în căutarea pulsului ritualic, în scopuri curative, psihosomatice și de înfrumusețare. Civilizații străvechi precum egiptenii, grecii, romanii, indienii le considerau obiecte de lux și modalități de conservare a tinereții, fiind deseori utilizate în ceremonii de transcendere a ținuturilor zeilor ori ale spiritelor, inducând o stare de relaxare, de pace mentală și de plenitudine spirituală propice acestor ritualuri. O întrebuințare mai complexă a uleiurilor esențiale obținute prin distilare s-a ivit în secolul al XI-lea sub forma unor mijloace de vindecare. Conceptul de aromaterapie a apărut abia în 1937 în spațiul francez, după ce în 1910 uleiul de lavandă este folosit pentru tratarea unei arsuri, iar în cel de-al Doilea Război Mondial un chirurg francez apelează la proprietățile lui antiseptice pentru îngrijirea soldaților răniți pe câmpul de luptă. Acest tip de ulei este, de regulă, obținut prin presarea sau distilarea frunzelor, a fructelor, a florilor sau chiar a întregii plante pentru extragerea uleiului volatil, fiind necesare cantități uriașe de materie primă pentru obținerea câtorva picături de concentrat. De pildă, se spune că pentru a extrage câteva picături de ulei de trandafir vor fi utilizate aproximativ 1 000 de petale de la acest tip de floare. 

         Departe de a avea o gamă de întrebuințare limitată, uleiurile aromaterapie pot fi utilizate în băile terapeutice,  pentru masaje, pentru inhalări directe, pentru înmiresmarea săculeților parfumați și a decorațiunilor de Crăciun, stropirea florilor de potpourri și îmbunătățirea calității aerului dintr-o încăpere, utilizând un difuzor cu ultrasunete sau un vas ceramic de aromaterapie. Cercetătorul Robert Tisserand a obținut rezultate remarcabile în urma studiilor sale în ceea ce privește persoanele suferinde de depresie sau de anxietate. Mai mult decât atât, aceste uleiuri parfumate:

• Pot fi adăugate peste lumânările parfumate
• Pot funcționa ca un înlocuitor de balsam de rufe
• Pot fi adăugate pe filtrul aparatului de aer condiționat pentru mărirea puterii de concentrare și eliminarea stării de oboseală mentală 
• Pot fi folosite ca odorizant de mașină 
• Pot ajuta la îndepărtarea mirosurilor neplăcute 

         Astfel de uleiuri volatile propune brandul de produse de aromaterapie Aroma Land, marcă a companiei românești Electric Masters SRL, lansat cu 20 de ani în urmă și extins cu puncte de producție în spațiul autohton, dar și în ținuturi exotice precum India. Colaborând cu mari lanțuri de magazine ca Dedeman, Meli Melo, Charisma și Auchan, brandul propune patru tipuri de produse de aromaterapie: uleiuri volatile, săculeți parfumați, bețișoare parfumate și potpourri, într-o călătorie seducătoare a simțurilor prin teritorii exotice, contribuind la armonia trupului, a sufletului, și a minții printr-o simfonie reconfortantă a condimentelor. 

       Scorțișoara, condimentul meu preferat, are o vechime de peste 4 000 de ani, fiind utilizată încă din vremea Egiptului Antic în chip de ofrandă oferită zeilor ca semn al recunoștinței; extrem de valoros, acest condiment era considerat de vechii indieni drept un afrodiziac, un potențator al energiei și al bunei funcționări a sistemului circulator, devenind, cu timpul, un leac universal. Cu peste 250 de tipuri de scorțișoară ce provin din scoarța interioară a unor copaci veșnic verzi din soiul Cinnamomum, scorțișoara se întâlnește cu precădere în Sri Lanka, Madagascar sau Brazilia (soiul Ceylon) ori în țări est-asiatice precum Vietnam, China și Indonezia  (soiul Cassia) și se obține din decojirea acestei scoarțe și uscarea la soare, fapt ce explică aspectul încolăcit al batoanelor de scorțișoară. Cu un nume ce provine din ebraică sau arabă ("amomon" - "plantă aromată") ori din grecește  ("kinnamomon"), acest condiment este ideal pentru un ulei parfumat cu aromă de scorțișoară, ce ne readuce pe tărâmul copilăriei și al orezului cu lapte și cu scorțișoară,  al plăcintelor aburinde cu mere și al cănilor generoase de cacao cu lapte încununate cu o ploaie dulceagă și înțepătoare de scorțișoară. Nu în ultimul rând, acest ulei are efect antibacterian, antifungic și de combatere a microorganismelor. 

          Originar din India,  sud-estul Chinei, Vietnam și Pakistan, portocalul a ajuns în Europa cu ajutorul populației arabe, iar denumirea preluată de limba română provine din limba greacă modernă  ("portokálli"). Specific țărilor mediteraneene în speță, acest fruct este un bun remediu contra tensiunii arteriale,  contribuie la o bună funcționare a sistemului imunitar și reduce efectele îmbătrânirii. Uleiul volatil asociat portocalei nu doar reduce stresul, anxietatea și produce impulsuri de energie, însă aroma lui suavă trezește dorul de sărbători de iarnă îmbelșugate,  de săculeți de plasă mustind de portocale reci și parfumate care miros a Crăciun și a bucurie tinerească.

            Recomandat de Plinius cel Bătrân contra bolilor de stomac, mărul, deși un fruct comun, transpune în uleiul parfumat Aroma Land cu aromă de măr plenitudinea miresmei pulpei fragede de fruct dintr-o livadă de meri cu crengile plecate de ciorchini grei de mere coapte. Cu un efect benefic pentru stările de astenie, de insomnie, de surmenaj și de convalescență,  uleiul esențial de măr te aruncă sub razele blânde ale soarelui într-o dimineață proaspătă de vară. 

            Frăgezimea acestor arome și exotismul farmecului oriental cu care pot decora spații închise transformă uleiurile parfumate Aroma Land în soluția ideală pentru o ambianță reconfortantă, rafinată și proaspătă. 

The Creek

 

        I remember when I was a kid the creek was filled with water. I used to stare at it for hours, throw pebbles at it and watch how a distorted image of myself was slowly fadding away. The green water swallowed them and responded with little bubble sighs, as if a miraculous creature was about to crawl out of it, grab me by my legs and drag a screaming and swirling little girl back to its hellish lair. I was afraid of its waters, that I might drown and my body would be carried away for miles before anyone could even notice that I was missing. Little that I knew that the creek did not have such strong currents. Nevertheless, it had an attraction force I could not resist. I followed the leaves in their motionless dance on the water surface, describing circles, as if caught in a ritual older than the world itself, summoning unseen and silent water spirits. Noisy frogs popping their fat eyes out of the water attempted an approach but suddenly stopped at the sight of this intriguing stranger in her little dotted dress, with her curly soft hair caressing her fragile shoulders, wondering why on earth would she let her little fingers rest on their water, their home, their sanctuary. 

         This eerie creature was moving back and forth along the creek bank, pausing every once in a while to listen to the noisy silence of the surroundings, suddenly turning around and expecting to be facing an unknown force that would knock her down and punish her for having invaded this sacred space. She was protected, she could hear them whisper.