Sunday, November 21, 2021

King Richard (2021) - cum să crești un campion

      


                        Sursa: www.filmaffinity.com

     Să obții ceea ce îți dorești nu e ușor, oricât de clișeic ar suna. Drumul sinuos, cu obstacole ce par imposibil de depășit, lipsa de încredere a celor din jur ori chiar permanenta descurajare din partea acestora, eșecurile, pot reprezenta piedici cu neputință de trecut. Sfatul celor mai cunoscuți business sau life coach este „dream big", iar filmul „King Richard” este o dovadă că prin determinare, prin perseverență și prin urmărirea neîncetată a scopurilor, visurile mari nu vor rămâne doar iluzii deșarte, însă cer sacrificii.


    Un film biografic de două ore și jumătate, „Regele Richard”, vizionat la Inspire Cinema, prezintă povestea lui Richard Williams (jucat de Will Smith, un actor versatil, dacă ne uităm la filmele în care îl regăsim), tatăl lui Venus (Saniyya Sidney) și Serena Williams (Demi Singleton), care nu doar că reușește să își ghideze cele cinci fiice pe drumul devenirii unor oameni de nădejde, ce pot infirma prejudecățile legate de viața în ghetou și ajuta comunitatea din care fac parte, însă, prin încăpățânarea sa aproape maniacală, dăruiește lumii sportului două dintre cele mai mari tenismene din lume. Să nu uităm nici de Cristiano Ronaldo, un băiat sărac din Madeira, care acum este unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume, în ciuda descurajărilor primite în copilărie, și de Michael Jackson, „Regele muzicii pop”, în viața cărora familia a jucat un rol esențial. 



               Sursa: www.theguardian.com


    Cu toate că este refuzat și chiar luat în derâdere de nenumărate ori de antrenorii pe care îi contactează, Richard își continuă periplul emoționant și înjositor, fiindcă nimic nu este mai important decât viitorul strălucit pe care li-l prevede celor două fiice ale sale. Într-o vreme tulburată de segregarea și de ura rasială, Richard și familia sa sunt desconsiderați nu doar de către populația albă majoritară, ci chiar de către membri ai propriei comunității afro-americane, căci este bătut, reclamat la protecția copilului pentru rele tratamente aplicate propriilor copii minori și catalogat drept elitist căci caută compania celor situați deasupra statutului său social și financiar.



                  
 Sursa: www.polygon.com


   Cu toate acestea, regizorul Reinaldo Marcus Green nu creează un personaj dezumanizat, ci conturează portretul unui tată a cărui unică preocupare este bunăstarea copiilor săi pentru ca ei să nu fie nevoiți să îndure vicisitudinile și umilințele cu care s-a confruntat întreaga viață până în acel punct. Antrenamentele zilnice, în condiții deloc propice creșterii lor profesionale, nu le scutesc pe cele două micuțe tenismene de a neglija învățătura, căci, pentru a fi un model pentru alte tinere afro-americane, vor trebui să fie oameni desăvârșiți. Cu adevărat remarcabil este momentul în care Richard le oferă copiilor săi o lecție despre ce înseamnă modestia, pe care îi îndeamnă să o cultive în tot ceea ce fac, să nu se transforme în cei care i-au prigonit din motive rasiale sau sociale. 



                  Sursa: www.essence.com


   Pentru a-ți îndeplini visurile, este important să le ai în fața ochilor în permanență, pentru a avea certitudinea că nu te abați nicio clipă de la ceea ce ți-ai propus, acesta este unul dintre principiile promovate în mod indirect de-a lungul peliculei mai sus menționate. Criticat neîncetat pentru deciziile cu adevărat nebunești pe care le ia, Richard urmează cu strictețe broșura pe care el însuși a întocmit-o și care descrie în amănunțit atât parcursul profesional al celor două fiice ale sale, cât și punctul cel mai râvnit către care țintește întreaga familie. În ciuda faptului că este, la început, neglijată în defavoarea surorii sale Venus, care este considerată o nouă revelație în lumea tenisului, Serena Williams întrece așteptările tuturor, devenind, așa cum mulți o consideră, cea mai mare jucătoare de tenis din lume. „Vreau ca toți să își dorească să fie ca mine”, spune ea într-un interviu acordat la început de drum. Atunci când nimeni nu se mai aștepta, după înfrângerea în fața Arantxei Sanchez Vicario, numărul 1 WTA în acea vreme, Venus reușește să semneze un contract de sponsorizare cu Reebok în valoare de 12 milioane de dolari. Faptul că au avut-o drept model în lumea tenisului pe Virginia Ruzici a încolțit sămânța mândriei în sufletul meu. 



            Sursa: www.thebostonpilot.com


    Să faci performanță nu este ușor. În spatele premiilor pe care le-am obținut la olimpiadele naționale și la multe alte concursuri naționale de-a lungul timpului, se află nopți nedormite, sute de exerciții până nu îmi mai simțeam mâna, sărbători petrecute cu colegii din alte orașe, cu ochii înroșiți de nesomn, de atâtea pagini citite și de planuri schițate, dar și cu bucuria recompensei în fața căreia păleau toate sacrificiile. 



                  Sursa: www.nytimes.com


      Morala acestui film, pe care vă îndemn să nu îl ratați, este aceea că nimic din ceea ce ai visat nu este imposibil, însă este nevoie de încredere în propriile forțe, de putere de sacrificiu, de ridicare după fiecare deziluzie, de a te afla într-o permanentă competiție nu cu ceilalți, ci cu tine însăți/ însuți, în încercarea de a fi din ce în ce mai bun.



                Sursa: www.marshable.com


Wednesday, October 27, 2021

DUNE (2021) - de ce nu trebuie să îl ratezi

     


     După aproape un an și jumătate în care nu am mai mers la cinema, mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit experiența incomparabilă din sala de cinematograf de la Inspire Cinema VIP. Ecranul imens, pe care poți întrevedea și cele mai neobservabile detalii, sistemul de sonorizare impecabil, care îți creează senzația că zgomotele, respectiv, coloana sonoră te împresoară din toate părțile și transformă implicarea spectatorului într-una cât mai veridică, sunt aspecte ce primează atunci când vine vorba, în speță, despre filmele SF. 



  Cartea lui Frank Herbert, „Dune”, a reprezentat, de-a lungul timpului, încă de la apariția sa în 1965, o adevărată provocare pentru regizorii și producătorii care s-au încumetat să o adapteze pentru micul sau marele ecran. Astfel, producătorului chilean Alejandro Jodorowsky, care a abandonat proiectul de ecranizare a cărții prin anii '70, i s-a alăturat regizorul David Lynch, care, în 1984, a propus o versiune destul de slab cotată, bazată pe aceeași carte, de care el însuși a fost dezamăgit și pe care publicul nu s-a înghesuit să o vadă. În anii 2000, încercarea de realizare a unei miniserii Dune a fost și ea sortită eșecului. Astfel că, presiunea pe care regizorul Denis Villeneuve, împreună cu co-scenariștii Jon Spaihts și Eric Roth au trebuit să o înfrângă s-a transformat într-un imbold de a crea un film care să depășească așteptările tuturor și, de asemenea, mitul potrivit căruia acest roman nu poate fi ecranizat. 


                  Sursa: www.eyecrave.net


   Având premiera pe 3 septembrie 2021, în cadrul celei de-a 78-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, „Dune” a fost filmat în Iordania, Norvegia, Budapesta și Abu Dhabi și se estimează că încasările vor depăși substanțial bugetul de producție în valoare de 165 de milioane de dolari. De asemenea, acest film este doar prima parte dintr-o serie de ecranizări ce se vor a reda toate volumele universului Dune, iar Warner Bros. a anunțat deja data lansării celei de-a doua părți: 20 octombrie 2023.


 

               Sursa: www.dunenewsnet.com

     „Dune”, în regia lui Denis Villeneuve și cu o coloană sonoră semnată de Hans Zimmer, este un film de neratat. Cu toate că cele 2h și 40 de minute pot părea destul de descurajatoate la prima vedere, credeți-mă pe cuvânt că veți fi atât de captivați de poveste, încât timpul va trece pe nesimțite. Alternând scenele antrenante cu cele ce aduc în prim-plan frământările personajelor prin grimasele grăitoare, Villeneuve reușește să îmbine elemente care să îi mulțumească atât pe fanii filmelor de acțiune, cât și pe cei preocupați de complexitatea psihologică a fiecărui rol. 

 


       Sursa: www.arnoldkhan.medium.com


   Cromatica este una destul de săracă, limitându-se la tonuri de gri, galben pal, negru, o paletă, în speță, de culori închise, o caracteristică des întâlnită în filmele ce redau universuri distopice. În ciuda nuanțelor șterse ce populează majoritatea secvențelor, cadrele pun foarte mare preț pe detalii, pe acumularea aspectelor aparent lipsite de importanță, însă care vor cimenta indiciile oferite pe parcursul peliculei. 



         Sursa: www.filmmakermagazine.com


Povestea începe în anul 10191, când ducele Leto al Casei Atreides (Oscar Isaac), conducătorul planetei Caladan, este desemnat de către Împăratul Padișah Shaddam Corrino IV să preia controlul unei alte planete, Arrakis, pentru a instaura ordinea în haosul creat de lacoma Casă Harkonnen, care pare să cadă în dizgrație. The road to hell is paved with good intentions, spunea John Ray în 1670 sau Saint Bernard of Clairvaux în secolul al XII-lea. Scopul preluării controlului este recoltarea „mirodeniei” („spice”), un element ce reprezintă principalul motiv al conflictului, o substanță neprețuită care, nu numai că potențează vitalitatea umană, ci reprezintă și un combustibil esențial pentru călătoriile interstelare. 


                   Recoltarea mirodeniei

                   Sursa: www.reddit.com


   Nu-i de mirare, așadar, că supremația asupra planetei Arrakis, singura planetă pe care se găsește această mirodenie, declanșează un conflict de proporții între cele două case. Orbiți de mirajul bogăției și al puterii, nimeni nu reușește să identifice adevăratul dar neprețuit pe care planeta Arrakis este pe punctul de a-l pierde: apa



                  Sursa: www.latimes.com

  Singurii care reușesc să înțeleagă importanța deosebită a apei pentru viață sunt fremenii (free + men), locuitorii de drept ai planetei, băștinașii cu ochi albaștri, al căror scop primordial este de a-i izgoni pe toți cei care le storc planeta de viață pentru propria bunăstare. Aceștia duc o existență simplă, locuind în peșteri și purtând costume speciale care permit reciclarea apei din transpirație și din lacrimi pentru a o consuma din nou. Precaritatea resurselor și existența lor întrucâtva tainică sunt consecințe ale adaptării forțate la vicisitudinile mediului înconjurător, ale deșertului, în ale cărui adâncuri sălășluiesc viermii de nisip, niște creaturi monstruoase, uriașe, ce se ghidează după zgomotele ritmice precum mersul.  


 

             Sursa: www.destinationksa.com

   

       Cu toate că acest conflict între cele două case pare să domine întregul fir narativ al acestei pelicule, prim-planul îi este acordat tânărului Paul Atreides (Timothée Chalamet) fiul ducelui Leto, care este chinuit permanent de viziuni profetice pe care nu le înțelege și care îl împiedică să se odihnească. Acesta este instruit de către soldatul Duncan Idaho (Jason Momoa), omul de încredere al tatălui său, în ceea ce privește tehnicile de luptă și este inițiat de către mama sa, Lady Jessica (Rebecca Ferguson), în tainele ordinului Bene Gesserit, cu scopul forțării unei profeții ce pare, la prima vedere, o pură utopie.



            Sursa: www.artofthemovies.co.uk


      Este vorba despre Mahdi, Mesia, Kwisatz Haderach, care nu doar că are puterea viziunilor sub formă de vis, ci manifestă și însușirile unui clarvăzător al trecutului; cel care va salva lumea, cel care va aduce pacea și le va da locuitorilor de drept ceea ce li se cuvine, făuritorul binelui. Oare cum va fi privit de către fata fremenă care îi apare cel mai des în viziuni? Rămâne să descoperiți. După cum bine se poate intui, pelicula abundă în simboluri religioase, cunoscute, în special, din religia islamică, apariția pe pământ al lui Mahdi, fiind unul dintre ele, însă pot fi observate și straiele femeilor din mulțimea care întâmpină Casa Atreides la aterizarea pe pământ arrakian, modul în care sunt înfățișați locuitorii orașului la rugăciune etc. 


                          Chani (Zendaya)  
                   Sursa: www.inverse.com

    Diferențele dintre cele două case sunt uriașe, după cum veți vedea, membrii Casei Atreides și slujitorii lor având înfățișare umană, manifestând o întreagă paletă de sentimente în funcție de încercările la care sunt supuși, în vreme ce Casa Harkonnen este potretizată sub forma unor trupuri monstruoase, supraponderale, cu o paloare cadaverică și fără nicio urmă de păr, lipsiți de sentimente sunt, aproape, inumani. 



Baronul Vladimir Harkonnen (Stellan Skarsgård)
Sursa: www.belloflostsouls.net


Sursa: www.deseret.com

    Despre acest film am numai cuvinte de laudă și, pe lângă această întrigă extrem de bine construită și efectele speciale care te lasă pur și simplu cu gura căscată, veți vedea și invenția mea preferată din acest film: ornitopterul, un soi de elicopter cu aspect de libelulă, ale cărui aripi (da, căci nu are elice) nu se rotesc, ci zvâcnesc pe verticală întocmai ca aripile unei libelule. Cam fragile, totuși, veți vedea de ce spun acest lucru. 



                     Sursa: www.reddit.com

    Au rămas câteva aspecte cărora nu le-am înțeles rostul, cum ar fi folosirea săbiilor într-o luptă ce are loc în viitor, la distanță de circa 8000 de ani față de timpul prezent, utilitatea scuturilor care pot fi activate dintr-un dispozitiv plasat pe dosul palmei și care nu te pot proteja în luptă de loviturile de sabie sau de alte răni și, mai ales, de ce l-au bărbierit pe Jason Momoa. Poate voi găsi răspunsurile în carte. 



                   Sursa: www.inverse.com


Vizionare plăcută!



Monday, August 16, 2021

Festin divin la Brânzeturi cum se cuVin

     


 Orice vin are o poveste, orice vin este el însuși o poveste care reîntregește simțăminte și creionează senzații nemaiîntâlnite. Și este tocmai povestea cea care înnobilează aura vinului și îți îngemănează gândurile cu simțurile. Guști cu sete din poveste și te lași purtat de arome pe cărăruia întortocheată a vinului de la strugure la răsturnarea nebuloasă din pahare. Vinul este o viziune, a trecutului și a viitorului, a punții ce le leagă și le definește. 


      Sursa: Domeniul Aristiței Facebook 

    Degustarea, care a fost găzduită și de această dată de Ribs House și se desfășoară sub egida Asociației Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro, s-a adăpostit sub umbrela luminii misterioase a crepusculului de vară, dezmorțindu-ne din toropeală cu prospețimea vinurilor și a brânzeturilor degustare. 



                       Sursa: Daniel Botea

    Din poveste își extrage seva și crama Domeniul Aristiței care și-a împlântat rădăcinile în solul cu tradiție din Valea Călugărească. Valea Nicovani, satul din care izvorăște magica licoare a zeilor, atestat documentar încă începând cu secolul al XV-lea, se bucură de o veche tradiție  în ceea ce privește cultivarea viței de vie și producerea vinului. Nici nu bănuiești că aici își aflau oaza de liniște oameni importanți ai începutului de secol XX, care se pierdeau printre podgorii nesfârșite sărutate de razele blânde ale soarelui cât era vara de lungă. Pe aici l-au purtat pașii și pe Ion Bujoiu, fostul ministru al economiei în perioada interbelică, în proprietatea căruia s-a aflat domeniul până în anul 1947. 



             Sursa: Domeniul Aristiței Facebook 

      Odată cu abdicarea forțată a Regelui Mihai și cu înlăturarea monarhiei, comuniștii nu au privit cu ochi buni privilegiile burgheziei, pe care au socotit-o drept țap ispășitor pentru lipsurile îndurate de păturile mai sărace ale populației. Astfel, domeniul este confiscat și devine proprietatea statului, găzduind, de-a lungul deceniilor, ferme, IAS-uri și ale instituții care deserveau și urmăreau binele comunității. După 1990, domeniul le este retrocedat moștenitorilor familei Bujoiu, de la care este cumpărat în 2013 de către Bianca Ioniță. Aceasta din urmă îi dă numele mamei sale, Aristița, un nume cu tradiție în această familie, transmis de patru generații din nașă în fină și transformă ruinele lipsite de strălucire - o clădire în care se odihneau peste noapte liceenii aduși de comuniști la culesul viilor - într-o cramă boutique nouă, ce respectă arhitectura locului, cu o construcție care pare desțelenită de pe coastele Mediteranei, îmbătată de soare. 

            Sursa: Domeniul Aristiței Facebook 

    Plantația cu soiuri predominant albe încântă vederea printr-o simetrie extraordinară ce se întinde pe o suprafață de 4 ha, unde, pe 2 ha se învolburează cuminte soiul Riesling, iar pe o distanță de 1 ha te poți plimba printre plantele ce adăpostesc strugurii din soiul Chardonnay. Alte 12 ha sunt luate în arendă. Crama Domeniul Aristiței, pe porțile căreia se strecoară doar vinuri seci din beciuri vechi de un secol, te poartă pe brațele timpului, pierzându-te printre valurile de parfum amețitor de lavandă care se înalță timid din lanul presărat printre râurile de viță de vie. La umbra migdalilor seculari ce străjuiesc aleea care te conduce către cramă, poți admira frumusețea acestui domeniu inclus în circuitul de oenoturism și care se află în Asociația Dealu Mare, acolo unde nu are acces oricine, ci doar câteva crame alese pe sprânceană pe baza unor criterii stricte ce țin de modul de culegere (manual în cazul Cramei Domeniul Aristiței), condiția ca vinurile să fie exclusiviste etc.



           Sursa: Domeniul Aristiței Facebook 

    Cu parfumul trecutului răsfrângându-se suav asupra fiecărei sticle din gama Vizionar, crama Domeniul Aristiței a stins căldura toropitoare a unei seri de august, propunându-ne spre degustare cinci din cele mai bine vinuri ale sale, care, în ciuda tinereții, se pot lăuda cu premii importante. Trebuie să vă spun că această gamă este una HoReCa, pe care o puteți găsi doar în magazinele de specialitate și în HoReCa, cu vin îmbuteliat în sticle aduse din Franța, acolo unde vinul este o artă. O atenție deosebită este acordată și sticlelor, care sunt inchise la culoare, pentru ca lumina să nu tulbure culoarea specifică fiecărui soi. Pe fiecare dintre acestea se regăsește numărul sticlei dintr-un anumit lot, semnătura oenologului Cristian Tudor și o amprentă, care îți anticipează experiența unei degustări de neuitat. Contând pe experiența unui oenolog precum Cristian Tudor, cu o experiență de vinificator de 20 de ani la Rovit și pe energia inepuizabilă a directorului de vânzări Anca Nica, crama capătă ușor, ușor un renume al bunului gust.



            Sursa: Domeniul Aristiței Facebook 

    Un soi puțin cunoscut și cultivat în România, fapt care îl transformă într-un vin cu atât mai prețios, Rieslingul de Rhin, ce se prăvălește îndrăzneț pe colinele Austriei sau ale Germaniei, acolo unde terroirul este mai acid, iar clima mai rece, devine un soi pretențios de adaptat la clima și la tipul de sol din România, singurul sol propice regăsindu-se, bineînțeles, în zona Dealu Mare. Rostogolindu-se zglobiu în pahare cu cosițele-i blonde-verzui, Rieslingul de Rhin te întâmpină cu o intensitate olfactivă deosebită, răspândind arome mozaicate de melasă ce se odihnește pe umerii citricelor coapte și ai unui miros pătrunzător de cremene, călăuzindu-ne către un gust elegant, vesel, ușor mineral care se risipește în arome dulci de miere, de grapefruit și de ierburi aromate. Un vin puternic (alc. 14 % vol.), bine structurat și palid, Rieslingul de Rhin întâmpină curajos textura moale și catifelată a brânzei Camembert, care îi temperează aciditatea și îi îmbogățește buchetul de arome cu nuanța dulceagă, de ciuperci, ce persistă după spargerea crustei. 



     Născută odată cu Republica Franceză, după tumultul iscat de Revoluția Franceză, acest simbol al Franței, brânza Camembert, a luat întâia oară formă sub îndrumarea unui preot din regiunea Brie și din mâinile iscusite ale Mariei Harel, soția unui fermier din Normandia. Cu un miros mai puțin intens la început, brânza cu mucegai alb Camembert diversifică experiența olfactivă pe măsură ce procesul de maturare capătă contur, încântând papilele gustative cu textura cremoasă ce pare că se topește și se disipă prin pereții cavității bucale. Poate fi servită la temperatura camerei pentru a te bucura de întregul buchet de arome, cu felii de baghetă proaspătă, crocantă sau cu fructe precum pere, mere și struguri albi. Această îngemănare de arome a reprezentat și combinația mea preferată



     Chardonnay-ul, un vin cu un corp mai puternic, surprinde prin culoarea galben aurie, de spice coapte și prin gheruțele cu care dezmiardă paharele, prezentând o aciditate sesizabilă și o gradație alcoolică ridicată (alc. 14% vol.).  Acest vin din 2019, care a fost distins cu o Medalie de Argint la Vinarium IWCB2020, se pretează maturării, însă acesta nu este baricat și nu este maturat, ci se încheagă în jurul unui post gust lung și extrem de aromat, explodând în nuanțe fine de fructe tropicale, de pepene verde și de pere, pierzându-se în note uluitoare de pâine prăjită, de unt și de migdale. Textura sa cremoasă și caracterul elegant îl recomandă pentru o asociere cu pește, paste, sosuri albe, pui și brânzeturi precum British Cheddar și Aperifrais.  




     Cheddar-ul untos, care a prins formă întâia oară în regiunea Somerset, în secolul al XVI-lea, din mâinile lui Joseph Harding, pare că se contopește cu dominantul Chardonnay, îmbogățindu-l pe acesta din urmă cu tente pulsatile de alună, de nucă și răspândind tușe de piersici, de căpșună și de pepene, dar îmbrățișând, totodată, o textură fermă, fărâmicioasă, susținută de aroma ușor înțepătoare. Tot aici am încărcat paleta de arome cu  specialități de cremă de brânză proaspătă, împestrițate cu topping de legume și condimente: Aperifrais Delaco. Disponibile în trei variante, Aperifrais Italie, Aperifrais Provence și Aperifrais Cote D’Azur, specialitățile Aperifrais degustate au fost ultimele două, cristalizându-se într-o varietate îmbătătoare de ierburi aromate și condimente precum: cimbru, cuișoare, busuioc, arpagic, trei tipuri de piper și ardei roșu pentru Aperifrais Provence și ardei, ceapă, măsline verzi, piper, oregano, pătrunjel, busuioc, roșii și usturoi pentru Aperifrais Cote D’Azur, făcându-le ideale pentru un aperitiv simplu sau asociat unor biscuiți rotunzi cu gust neutru sau sărat.



    Vinul Vizionar Cupaj Alb, distins cu Medalia de Aur la Premiile de Excelență vinul.ro în anul 2020, împletește armonios tulpini de Riesling de Rhin (20%), Chardonnay (20%), Sauvignon Blanc (30%) și Muscat Ottonel (30%), conturând o siluetă extrem de parfumată datorită prezenței Chardonnay-ului și înzestrându-l cu o intensitate olfactivă de excepție, răspândind arome suave și catifelate de miere, cremene, grapefruit, asparagus și citrice coapte. Aciditatea sa persistentă și post gustul intens, cu tente minerale, nu puteau fi stinse decât de gustul dulceag-acrișor, ușor fructat, cu tușe de nucă și de mirosul pronunțat de ciuperci și de drojdie al Emmentalerului, un tip de brânză greu de produs. Originară din Valea Emmental din Elveția, brânza Emmentaler reclamă acțiunea a două tipuri de acizi, și anume: acidul propionic, ce necesită prezența unor ierburi specifice din a căror acțiune rezultă CO2-ul în vederea obținerii găurilor specifice acestui tip de brânză, dar și acidul butiric, care îi conferă gustul untos și post gustul mediu.




      Vinul Rose propus spre degustare de către Crama Domeniul Aristiței vrăjește prin culoarea palidă de piersică dată în pârg, trădând un cupaj din Burgund, un soi foarte rar, însă cu struguri de tradiție, proveniți de la crama LacertA, de pe hectarele luate în arendă, și Fetească Neagră. Aroma sa florală și gustul răcoritor și prelung de cireșe, de piersici, de coacăze și de vișine întâmpină cu blândețe textura cremoasă și moale a brânzei Bavaria Blue – Bergader, care se remarcă prin existența a două tipuri de mucegai, pricopsind-o cu o coajă fină de mucegai nobil alb pe exterior și presărând mucegai albăstrui fin la interior, conferindu-i acesteia un gust remarcabil și inconfundabil, ce o recomandă pentru o asociere cu vinuri deosebite, însă și cu felurite alte brânzeturi ori cu mâncăruri gătite.




    Feteasca Neagră este considerat a fi vinul cel mai bun și cel mai bine cunoscut al cramei Domeniul Aristiței, este soiul care caracterizează plantațiile tuturor cramelor din Dealu Mare, căci se spune că cel care nu are Fetească Neagră în Dealu Mare nu există. Acest vin versatil nebaricat care atrage ca un magnet somelieri de la alte crame în cadrul târgurilor, nerăbdători să îl deguste, își temperează gradația alcoolică ridicată (alc. 15% vol.) prin notele picante care culminează în arome proaspete de cireșe negre, de curmale, de prune și de fructe confiate, putând însoți cu succes carnea roșie, mâncărurile mai grele și brânzeturile cu un gust intens, pronunțat, înțepător și prelung. 




      Cu nuanțele ei picante date de înnobilarea cu mucegai albastru, această brânză Creamy Blue cu gust intens, din lapte de vacă și smântână, nu numai că își face resimțită din plin aroma de unt și de smântână sub culoarea sângerie a vinului din gama Vizionar, însă reprezintă o trecere suavă către Gran Bavarese – Bergader, varianta industrială a binecunoscutului Roquefort, însă mai sfărâmiciosă decât aceasta din urmă. Obținută din lapte de vacă pasteurizat, Gran Bavarese, cu textura ei umedă, lucioasă și cremoasă și aromele fructate, este potențată de gustul memorabil și puternic al vinului roșu numit Fetească Neagră.


Riesling de Rhin: prospețime

Camembert: delicatețe

Riesling de Rhin și Camembert: împlinire






Wednesday, August 11, 2021

Zi de vară până-n seară, la Rânca bloggerii se adunară

     



Puține locuri din partea de sud a României se pot lăuda cu o istorie mai bogată decât ținuturile prin care șerpuiește amețitor Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, cu spinarea-i arcuită în creste ciufulite, pătrunzătoare și cotloanele-i tainice din care răzbate trecutul glorios. Cu punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2145 m, acolo unde respiră sprinten izvorul Gilortului, acest drum se pare că a fost bătătorit de legiunile romane, care, în vremea războaielor purtate împotriva dacilor, l-ar fi străbătut pe când purta denumirea de „coridorul IV strategic roman”. Cunoscut sub denumirea de „Poteca Dracului”, acest drum a intrat în atenția germanilor în Primul Război Mondial, care l-ar fi pietruit, făcându-l, iarăși, un drum practicabil. Eforturi considerabile ar fi fost depuse pentru recondiționarea șoselei ce crestează munții precum o creatură preistorică fără sfârșit în perioada 1934-1939, când regele Carol al II-lea, împreună cu fiul său, Mihai I și cu prim-ministrul Gheorghe Tătărăscu s-au aventurat pe întreaga distanță a coridorului transalpin la bordul unui vehicul de teren pe ceea ce purta denumirea de Via Regia (Drumul Regelui).




 Dacă încă nu v-ați convins de maiestuozitatea acestui traseu, aflați că în măruntaiele acestor munți stă pitită comoara prințului Obrenović al Serbiei, atât de mult vânată de-a lungul vremurilor. Căpșoarele lor semețe și văile lor prăpăstioase au fost scormonite neîncetat de-a lungul deceniilor chiar de către importante personalități ale acelor vremuri precum Ilie Ceaușescu, fratele lui Nicolae Ceaușescu, ce ar fi târât după sine în goana sa nebună după aur și nestemate plutoane de armată și salahori din satul din apropiere care ar fi putut cunoaște cărările întortocheate ale peisajului alpin. De asemenea, potrivit lui Dan Ghițu, președintele obștii, nici Ioan Talpeș, fostul director al SIE în perioada 1992-1997, nu ar fi scăpat de febra aurului, reușind să facă rost de o serie de hărți în slavonă ce l-ar fi putut ajuta să dea de urma comorii. 



                       Sursa: unica.ro

    Cu inimile tresăltând de emoție la fiecare cotitură, unde peisajul spectaculos îți taie cu adevărat respirația, am socotit nimerit să trăim sinestezic întreaga experiență a muntelui. Astfel, pașii ne-au purtat prin Țara Litua a lui Liton Rex către un loc de popas extrem de bine plasat și de amenajat, cu care timpul a avut răbdare, păstrând vii tradiții ce s-au perpetuat veacuri de-a rândul. Răsărind falnică pe coama unui deal, cu un furnicar de oameni agitându-se dintr-un cotlon în altul, Stâna Ștefanu este ca o oază în deșertul de piatră. 

 






     O stână obișnuită în vremurile de început, unde turiștii „mâncau din ceaunele ciobanilor”, după cum povestește Mărioara Babu, cea care păstorește popasul în prezent, această locație a făcut trecerea către un crâmpei de lume primitor pentru toți cei ce doresc să se dezmorțească după periplul amețitor pe serpentinele ce se învolburează de-a lungul Șeii Mohorului și îmbrățișează Vârful Păpușa





Aici te poți îmbărbăta pentru drumul ce ți așterne înainte cu un „tocan de oaie” fiert în propriul seu, însă și cu alte preparate tradiționale precum brânza de burduf, clătite cu felurite dulcețuri și siropuri de tot soiul, care te vor îmbăta cu aroma lor florală și altele. Iată mai jos meniul care a încântat papilele gustative ale bloggerilor olteni poposiți pentru câteva ore la stână:


           Bulz cu brânză de vacă și smântână 



Tocan de oaie


Clătite cu dulceață de afine
Sursa: Xaara Novack


           Cârnați din carne de porc și de vită


                          Sirop de salcâm 

   Puterea de muncă a „băciței Mărioara”, așa cum ea însăși își spune, este absolut uimitoare, căci în noiembrie 2020 stâna a ars din temelii, însă a fost refăcută în totalitate, renăscând din propria cenușă și mai primitoare decât a fost. Tot aici poți face o adevărată călătorie în timp, pierzându-te printre multitudinea de costume populare adunate din fiecare cotlon al țării și încercând să ghicești ce întrebuințare aveau feluritele obiecte din veacuri trecute cu care sunt înțesate rafturile dulapurilor cu dantelărie din lemn: fier de călcat cu cărbuni, opaiț, ploscă, velințe, ștergare, vase de lut, farfurii pictate, tugă pentru degustat țuica la cazan etc. 







Nu lipsesc nici papornița Vetei din legendarul film românesc „Nea Mărin Miliardar”, nici brâul și fluierul pe care actorul Amza Pellea le-a purtat pe platourile de filmare ale aceluiași film. 




   Cu simțurile îmbătate de arome, am început coborârea de pe vârfurile amețitoare ale Munților Parâng prin Țara Novacilor, acolo unde a fost înscăunat voievodul Litovoi și omorât de către armata maghiară  în 1279 fiindcă a refuzat să îi fie vasal regelui maghiar Ladislau al IV-lea Cumanul. 



             Sursa: thraxusares.wordpress.com

Tot pe aici l-au purtat pașii și pe Baba Novac, un căpitan al oștii lui Mihai Viteazul, în drumul lui spre Serbia după asasinarea lui Mihai Viteazul la Câmpia Turzii. Trecând pe lângă Căldarea glaciară Gâlcescu, domnul Dan Ghițu continuă sârguincios lecția de istorie, relatându-ne despre drumul strategic croit de către nemți în al Doilea Război Mondial, fără poduri, despre bisericuțele din lemn, cu zidărie seacă, din pământ, care în 1947 au fost mistuite de flăcări, însă și despre istoria formării orașului Novaci, aflat la o aruncătură de băț de binecunoscuta stațiune montană Rânca. Novaciul, atestat documentar în anul 1602, se compunea din novacii români, aflați pe malul drept al Gilortului, și din novacii străini, cei veniți din Transilvania care au sălășluit pe malul stâng al aceluiași râu Gilort. Aceștia din urmă, neavând de niciunele, au împărțit moșia boierului Vlădoianu.


 În depărtare: drumurile croite de către nemți în război 

    Ușor, ușor, ne-am croit drum către Rânca, o stațiune populară care își împarte câștigurile între Baia de Fier și Novaci, devine, treptat, una dintre destinațiile îndrăgite de către turiști atât pe timp de iarnă, cât și pe timp de vară. Pe când alții se topeau în orașele de câmpie, prin jungla nemiloasă de beton, noi, bloggerii olteni, am adăstat la umbra falnicilor brazi pentru a ne revigora înainte ca traseele din Parc Aventura de la Rânca să ne lase fără răsuflare la fiecare pas. 




Nu am fost în pericol nicio clipă, căci monitorii special pregătiți în acest scop ne purtau de grijă neîncetat, transformând siguranța noastră într-o prioritate. Aici nu se pășește cu temeri, căci traseele sunt împărțite pe nivele de dificultate, astfel că, dacă ai acrofobie ori aventura ți se pare prea îndrăzneață, poți conta pe posibilitatea de a acumula treptat experiență și curaj, depășind nivelul anterior și trecând la următorul. Desigur, parcul dispune și de trasee pentru copii, în care se regăsesc și tiroliene, pentru a le da micuților senzația că pot sta umăr la umăr cu adulții și a le cultiva din vreme spiritul de aventură și curajul de a risca.




    Pentru a pune o stavilă tremurului din picioarele încordate înainte de a va avânta spre traseul următor, aveți posibilitatea de a vă testa precizia la poligonul de airsoft aflat chiar în incinta parcului, unde beneficiați, desigur, și de un instructaj în prealabil, imaginându-vă că vă strecurați alături de Rambo prin junglă, ori că vă croiți drum spre adăpost alături de armata americană la Mogadishu, în Somalia. 



 Sursa: Daniel Botea

Din păcate, am fost deconspirată de către colegii mei bloggeri ca făcând parte din Special Forces, căci am lăsat ținta de hârtie inconștientă cu un AK47 prin câteva împușcături repetate în cap. Pușcă cu lunetă nu aveau ori nu am sesizat-o eu. O prefer întotdeauna la poligoanele de airsoft fiindcă este mai precisă, mai elegantă, mai silențioasă și mai ușor de manevrat, din punctul meu de vedere. 



                         Sursa: Daniel Botea

   Pasionată fiind de drumeții, mi-aș fi dorit să înfrâng vârfurile golașe privind cerul în ochi de pe înălțimile lor prăpăstioase și răpitoare. Poate la vizita următoare, căci cu siguranță eu și Rânca ne vom revedea curând!