Tuesday, October 25, 2022

Degustare îmbietoare cu Domeniile Prince Matei

    


   În vreme ce toamna își așternea razele catifelate pe ogoarele aburinde, împrăștiind o dantelă de gheață în toate ungherele pământului, licoarea ispititoare a zeilor dogorea plină de neastâmpăr în cupele ostenite. Istorii captivante și pline de tâlc au șerpuit alene prin încăperea încărcată de arome, dezvăluindu-ne tainele vinurilor Domeniile Prince Matei, pe care le-am descoperit cu o nerăbdare ce nu ne-a înșelat așteptările. Gazdă ne-a fost C House Milano Craiova,  un local care, prin atmosfera elegantă, prin designul italian de lux, prin serviciile incredibil de prompte și prin bucătăria rafinată, nu a facut altceva decât să potențeze experiența deosebită a familiarizării cu vinurile cramei Domeniile Prince Matei. 


Crama



   Sursa: www.deschidemvinulromanesc.ro

    Situată în zona Munteniei, acolo unde dealurile se pierd pe câmpiile întinse, între Dealul Istrița în Vest și Câmpia Buzăului în Est, Villa Zorilor se află în strânsă legătură cu poetul Vasile Cârlova (1809-1831), fiind o casă construită de către părinții acestuia din urmă. Via pe care aceștia o aveau la Zorești era o moștenire din partea episcopului Luca Cipriotul, episcop de Buzău (1583-1603). Potrivit Anuarului SOCEC al României Mari, Horia C. Cârlova era proprietarul a 100 ha de vie în zona Zorești.


     Sursa: Facebook Domeniile Prince Matei

    În anul 1998, câțiva cumpărători italieni, sfătuiți de o serie de specialiști desemnați pentru analiza solului, pun bazele a trei crame din care astăzi au rămas două la Vinarte și una în Dealu Mare, achiziționând foste IAS-uri (crama de la Vila Zorilor este fostul IAS Săhăteni). Primul vin produs aici a fost în anul 1998 din strugurii găsiți în vița de vie plantată anterior cumpărării, 2016 fiind ultimul an de recoltă din care crama Domeniile Pince Matei a produs acel Merlot pe care îl are acum la vânzare. Este singurul vin din România care poate prezenta o verticală pe 17 ani de recoltă (1998-2016), mai puțin anul 2005 când nu s-a produs Merlot fiindcă recolta nu s-a ridicat la nivelul de calitate prevăzut, însă și 2014-2015 au fost ani fără producție. Villa Zorilor este străjuită de două dealuri, Tegăneanu și Zorilor, ultimul dintre acestea fiind cel ce dă naștere licorii îmbuteliate sub numele de Prince Matei.


   Sursa: Facebook Domeniile Prince Matei 

     Crama Domeniile Prince Matei se află în Dealu Mare, la aproximativ 14 km de Buzău, fiind prima cramă care îți iese în cale de vei porni spre Ploiești cu gândul de a nu rata niciuna dintre cele 55 de crame care se întind pe o distanță de 60 km în Dealu Mare. De ce atât de multe pe o suprafață așa de restrânsă? Căci acest areal este zona ideală cultivării viței de vie, bucurându-se de cele mai multe zile însorite pe an, de un sol calcaros, argilos, bogat în oxizi de fier și de prezența loess-ului, urmărindu-se totodată și tendința crescândă la nivel mondial de a produce un vin de o calitate mai bună, chiar dacă într-o cantitate mai redusă. În prezent, crama Domeniile Prince Matei este supusă unui proces de modernizare, urmând a fi îmbogățită în următorii doi ani cu un restaurant cu săli de degustare și cu un hotel ce va avea o capacitate de 50 de camere, un proces de înnoire ce vizează și zona Sarica Niculițel.


Vinurile


Primul vin care ne-a încântat simțurile și care a devenit vinul meu preferat din acea seară, promițându-ne încă de la prima sorbitură o experiență memorabilă, a fost Bistrot Alb (13,5% vol. alc.), o alăturare a soiurilor Fetească Albă și Fetească Regală, ce face parte dintr-o gamă prezentă doar în domeniul HORECA și în magazinele de specialitate. Acesta se materializează într-un vin proaspăt, echilibrat, tânăr, cu un corp și o intensitate a aromelor olfactive de nivel mediu, cu o aciditate ridicată, strecurându-se în pahare într-o revărsare strălucitoare, galben pai, cu reflexe verzui. Explozia de arome te seduce prin note de fructe și flori albe (flori de salcâm, flori de viță), de caisă, de piersică, de citrice și de agrișe, de flori de tei, de zarzăre și de fructe verzi (măr, pară), culminând cu o tentă amăruie, ușor sesizabilă și în urma post gustului mediu. Este companionul ideal pentru o brânză proaspătă, cremoasă, pentru Taleggio (brânză italiană cu mucegai alb), Brie, pentru mâncăruri simple, pentru legume trase la tigaie, pentru pește prăjit, pentru o scrumbie la grătar, un șnițel ori chiar pentru cei ce preferă o porție de aripioare picante de la KFC.


                      Sursa: Daniel Botea

Ne-am îndreptat apoi atenția către Bistrot Rose (13% vol. alc.), în care s-au contopit Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot și Pinot Noir, un vin răcoros pentru oamenii nehotărâți, ușor de interpretat, ce reprezintă cca 40% din producția cramei fiindcă se cere din ce în ce mai mult. Culoarea piersicie ademenitoare, ca o foiță de ceapă, care face trecerea de la vinul alb la vinul roșu, dezvăluie arome de căpșună, de trandafir, de fructe roșii de pădure, dovedind o expresivitate deosebită în gust, o delicatețe și, totodată, o forță surprinzătoare ce se reunesc într-o identitate aparte. Acest vin rose prezintă o aciditate mai scăzută decât vinul anterior, conținând, cel mai probabil, 0,5g de zahăr în plus, ceea ce îl recomandă pentru preparate precum legume trase la tigaie, piept de pui, ciuperci gratinate etc., servit la o temperatură de 10-12°C. Nu carnea condiționează vinul, ci sosurile.


                        Sursa: Daniel Botea

Nu a lipsit de pe lista noastră nici Bistrot Roșu (14% vol. alc.), un melanj între Fetească Neagră, Merlot și Cabernet Sauvignon, fără încărcătură fenolitică foarte mare și nu foarte tânăr, ce izbucnește neașteptat într-o paletă de arome din cele mai diverse: vanilie, nucă de cocos, cafea, cacao, caramel, fum, vișină în vișinată, cireșe negre, ciocolată și piper.


Știați că?

- Există trei tipuri de arome? 

   - arome primare (ale strugurelui): Muscat Ottonel

   - arome secundare (de fermentație)

 - arome terțiare (de maturare/ de învechire)


    Taninurile prezente sunt pertinente, însă nu deranjante, fiind temperate de aroma de cireșe negre pe care vinul a preluat-o din strugure, de cea de frunză de roșie, însă și de cele care ți se sparg de cerul gurii: ciocolată, condimente, prune uscate, smochine, curmale, eucalipt, denotând o aciditate bună și un post gust mediu, de aproximativ 7 caudali. Acest vin este alegerea ideală pentru a însoți o friptură mai grasă (îi duce suculența și îi topește grăsimea), cârnați, ciocolată amară, papanași, sarmale, celebrul tort austriac Sachertorte, un cozonac cu cacao, nucă și stafide, însă și brânzeturi semimaturate precum Maasdam sau Formaggio di Fossa („brânza de groapă”).


                      Sursa: Daniel Botea


Știați că?

- În vremurile tulburi, producătorii de brânză au ascuns-o în gropi căptușite cu pietre pentru a nu le fi furată și pentru a avea ce să mănânce. Atunci când au scos-o din ascunzători, au constatat că brânza căpătase arome deosebite. Astfel, a luat naștere il formaggio di fossa


Degustarea nu ar fi fost completă fără prezența unui vin Petit Matei pe masa noastră. Produs din soiul fanion al cramei, Merlot, care este cultivat pe 80 ha din cele 100 ha cât are crama în total, Domeniile Prince Matei Petit Matei a fost distins cu Medalia de Aur în 2020 la concursul Vinarium, care este cel mai bun concurs de vinuri din România, ce contează pe prezența și pe jurizarea unor jurați externi. Un vin cu 14% vol. alc, ce provine din struguri culeși din vița de vie bătrână, de 40 ani, de pe Dealul Tegăneanu, este mai concentrat decât Feteasca Neagră, are reflexe portocalii și este încărcat cu arome terțiare. Petit Matei este un vin cu un corp și o structură ușor perceptibile, cu taninuri sofisticate și îndrăznețe, însă nu agresive, cu un post gust mediu spre lung, ce revelă o suită de arome care transformă acest vin aparent simplu într-unul de o complexitate aparte. Se pot identifica note de vanilie, de vișină, de magiun de prune, de lemn ars, de fum, de dulceață de vișine, de cafea, de nucă, de ciocolată neagră, de ardei gras verde (miros tipic de Merlot), de cireșe negre și de liquirizia (lemn dulce). Licoarea rubinie poate fi alăturată cu ușurință unor preparate din carne de vită sau vânat cu sosuri sofisticate, și brânzeturilor  rafinate, maturate, precum un parmezan de 36 luni.


                      Sursa: Daniel Botea

Vinul care a încheiat seara, Prince Matei Rezerva, un vin spectaculos, ce provine din struguri din parcela cu viță de vie bătrână, se pretează excelent la învechire în sticlă. Strugurii sunt recoltați manual (4-5 t/ ha), vinificați, apoi trec printr-un proces de maturare în baricuri de stejar preț de 1 an și în sticlă timp de încă 1 an. După această perioadă, are loc degustarea și selectarea. Cu un bord mai portocaliu și provenind dintr-o recoltă din anul 2013, Prince Matei Rezerva (14,5% vol. alc.) este un vin corpolent, cu o structură complexă și echilibrată, generos, impresionând prin aromele terțiare, prin eleganța buchetului de sticlă și prin simplitatea cu care se apropie de tipicitatea soiului. Paleta de arome se întinde de la note de iod (nuc), sangvine, piele de calitate, de pâmânt, de ciuperci, de sol de pădure, de trufe, de păr de cal, de tutun de pipă, la arome inconfundabile de cuișoare, de scorțișoară, de anason, de cireșe negre și de ciocolată. Are o intensitate olfactivă foarte mare, o aciditate foarte bună, un post gust lung și o culoare ce nu pare deloc obosită, ba dimpotrivă, denotă sclipiri jucăușe, vii, strălucitoare și limpezi. Vinul Prince Matei a fost distins cu următoarele premii: Lugano 2009 - Mondial du Merlot Prince Matei 2001 - Gold Medal, Meilleur Merlot; Millesime Ancien Prix S.  Pellegrino, - Meilleur Merlot Roumanie. Poate fi asociat cu facilitate preparatelor din pulpă și piept de rață, de carne roșie și de vânat. 


                         Sursa: Daniel Botea 

Pe oricare îl veți încerca, vă garantez că nu veți da greș! 

No comments:

Post a Comment