Monday, April 4, 2022

7 motive pentru a alege vinul "Caii de la Letea" - Brânzeturi cum se cuVin

    

   

                                Sursa: Daniel Botea

     Se spune că cei care consumă vin au o speranță de viață cu 10 ani mai mare decât restul populației, iar cum noi nu credem pe nimeni pe cuvânt și ne place să și testăm afirmațiile înainte de a vi le transmite, ne-am lăsat purtați de parfumul îmbătător al copacilor înfloriți către o nouă degustare Brânzeturi cum se cuVin. Așa cum v-am obișnuit, cântecul bahic a fost dirijat de către Asociația Bloggerilor Olteni și de DictionarCulinar.ro într-un spațiu confortabil, cu servire promptă și cu preparate absolut delicioase, Ribs House

     Dobrogea este patria celor mai vechi munți din Europa, astfel încât nu este deloc surprinzător ca una dintre cele mai vechi podgorii din România, Via Viticola Sarica Niculițel, să se regăsească tot în acest areal care emană o energie aparte. În pământul tare, care arde mocnit indiferent de anotimp, se dovedea foarte dificil să îngropi morții pe timpul iernii, iar vița bătrână își împlântă încă adânc rădăcinile în solul neprielnic pentru a-și căuta seva. 


                         Sursa: www.start-up.ro

    Beneficiind de un terroir deosebit pentru ogoare și pentru podgorii grație influenței esențiale a Dunării și a mării, Via Viticola Sarica Niculițel se întinde pe o suprafață de 400 ha cu alte 400 luate în arendă între umerii dealurilor Sarica și Niculițel, mărginită pe o latură de Munții Măcinului. Șocul termic provocat de vânturile de coastă și de curenții mării reprezintă un element propice pentru podgorie, conducând la aroma ușor salină a vinului și la menținerea în mod natural a aromelor, a dulceții și a acidității vinului fără a fi nevoie de corecții și de adaosuri. 

     Pe aceste meleaguri, cultivarea viței de vie are rădăcini milenare, iar modul de selecție al strugurilor, depozitarea lor în cramă și prelucrarea acestora au la bază metode tradiționale, în vreme ce noile tehnologii de vinificație se alătură cu succes întregului proces de prelucrare, sub atenta îndrumare a unor oenologi de renume internațional. Astfel, amprenta specifică zonei Sarica Niculițel este potențată și pusă în valoare.

     La o aruncătură de băț, lângă Pădurea Letea, trăiesc primii cai sălbatici din țara noastră într-o rezervație naturală fără egal în lume. Prigoniți și uitați, în special la începutul instaurării comunismului, caii de la Letea sunt simbolul libertății și al rezistenței, iar în colecția „Caii de la Letea” ce îi aparține Viei Viticole Sarica Niculițel se reflectă caracterul aparte al arealului dobrogean, un ținut care, în ciuda nenumăratelor ocupații, a reușit să-și păstreze naturalețea și personalitatea.

                  Sursa: www.discoverdobrogea.ro

     Se spune că, dacă bem două-trei sticle de vin și a doua zi nu resimțim excesul printr-o stare de rău, înseamnă că vinul a fost unul bun, iar cu vinurile Caii de la Letea nu vom avea această problemă, ne relatează somelierul Dan Șendrea. După ce am degustat 7 tipuri de vin pot afirma că, într-adevăr, nu trebuie să vă faceți griji în această privință.

     Caii de la Letea” este disponibil în patru colecții, fiecăreia dintre acestea fiindu-i atribuită câte o însușire pe care atât caii sălbatici, cât și vinul propus de Via Viticolă Sarica Niculițel o au în comun: colecția „Geneza” reprezintă „Curajul” de a depăși limitele, fără de care nu am putea obține ceea ce ne-am propus (Oaky Chardonnay, Rose și Fetească Neagră); colecția „Volumul I”, destinată retailului, stă sub semnul ”Vigorii”, al dârzeniei și al rezistenței sub soarele arzător și în bătaia vântului tăios, al libertății (Aligote, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Rose, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, QuintEssence); colecția „Volumul II”, care poate fi găsită numai în industria HoReCa, este creatoare de „Emoție” la auzul poveștii veșnice a pământului Dobrogei (Aligote, Sauvignon Blanc Fume, Rose, Cabernet Sauvignon, Cabernet Sauvignon & Fetească Neagră, Fetească Neagră și QuintEssence Reserva) și colecția „Princeps”, un vin delicat dedicat celor care își păstrează „Eleganța” în orice situație ar fi puși (Sauvignon Blanc Acacia, Chardonnay Barrique și Aligote Reserva).

    Via Viticola Sarica Niculițel ne-a propus spre degustare 7 tipuri de vinuri îmbuteliate în sticle închise la culoare, cu protecție UV pentru ca razele UV să nu altereze culoarea vinului. Vinurile se împletesc într-o armonie a acidității și a onctuozității, cărora li se alătură taninul în cazul celor roșii, sunt fructate, saline, cu o aciditate revigorantă care îi determină pe mulți să înlocuiască apa cu vinul rose pe perioada verii. 

    Aligoté-ul volumul I este un vin emblematic pentru Delta Dunării, fiind un soi produs din rădăcini franțuzești. În anul 1914, Constantin Mimi, primul guvernator al Băncii Românești a adus de la Montpelier vițe de Aligoté în Dobrogea și, odată cu trecerea timpului, cea mai bună expresie a soiului Aligoté s-a împământenit la Sarica Niculițel. Un vin tânăr, din 2020, cu 12,5% vol. alc., se răsfrânge într-un șuvoi limpede, strălucitor, fără sedimente. Dansul galben-verzui al vinului îmbină suav cele două straturi ale sale  (alcoolul, 85%, se ridică întotdeauna la suprafață) și răspândește aromele proaspete de pământ reavăn, de fân cosit, de flori văratice de câmp, de citrice, de mere verzi, intrigând prin nuanțele vegetale și prin post-gustul amărui, ce aduce a cicoare și a grapefruit. 

    Acest vin sec, cu o structură puțin dezvoltată, câștigător al Medaliei de Aur în 2019 la Bruxelles și devansându-l pe cel obținut din soiul cultivat în locul de baștină al Aligoté-ului, poate fi asociat cu preparate din pește (în special cu pește fript), din fructe de mare și cu brânzeturi tinere, la o temperatură optimă de consum de 8-10 grade. Soiul Aligoté este originar din Burgundia și se regăsește pe o suprafață de 45 000 ha în lumea întreagă.


Știați că...?

- vinurile cu 1-4 g zahăr sunt considerate a fi seci, cele cu 4-12 g sunt demiseci, cele demidulci au între 12 și 45 g, pe când cele dulci au peste 45 g zahăr?

- 17 g zahăr conduc la obținerea 1% vol. alc.?

- pentru ca un vin să fie certificat DOC CMD este necesar să conțină 187 g zaharuri la cules?

- dacă bobul de strugure se coace prea mult aciditatea vinului rezultat va fi mai redusă?

- Vol. alc. este mai scăzut dacă strugurii sunt culeși la început de campanie?

    Asocierea cu Aperifrais Provence este o asociere prin contrast, căci aciditatea vinului se topește în brânza cremoasă, cu topping de legume uscate, condimente și ierburi aromate, transformându-se într-o curgere cristalină și catifelată cu explozii gustative de ardei roșu, mix de piper (alb, negru, verde), cuișoare, arpagic, busuioc și cimbru.

    Aligoté volumul II, din 2021, cu 13 % vol. alc.,  a fost al doilea vin degustat, un vin care produce emoție. Ernest Hemingway spunea că vinul este pentru cei care trudesc pământul, pentru cei care respiră din inimă, nu din suflet. Acest vin sec a stat pe masă la ultima vizită a Papei în România, având o aciditate mai mică decât primul și dezvăluie o paletă bogată de arome vegetale și fructate, de citrice, de grapefruit, de iarbă proaspăt cosită și de pământ reavăn, cu tente de fructe albe coapte, de pelin, de cicoare și de mere verzi. Se poate servi cu preparate din pește și din fructe de mare, cu brânzeturi tinere și cremoase precum Camembertul și ca antreu. Camembertul, apărut odată cu Revoluția Franceză și produs întâia oară de către Marie Harel, soția unui fermier din Normandia, domolește aciditatea vinului alb cu textura sa catifelată, moale și cu aroma dulceagă, cremoasă, de ciuperci și de pământ.


Știați că...?

- vinurile albe și rose se consumă în primii doi ani de la producere fiindcă aciditatea scade odată cu trecerea timpului?

- meseria de somelier a apărut prin secolele al XIV-lea – al XV-lea? Un înalt prelat, temându-se că ar putea fi otrăvit, a folosit medalionul papal din argint pentru a testa vinul adus la cină. Lichidul s-a înverzit pe loc, trădând prezența cianurei, astfel că au fost delegate persoane speciale care aveau sarcina de a testa vinul înainte de a fi adus la masă, iar medalionul a căpătat denumirea de „tas de vin” (fr.)

    Seara a continuat cu un Sauvignon Blanc Fume volumul II (12,5% vol. alc.), produs dintr-un soi semi-aromat, franțuzesc, cu o aciditate ridicată, un echilibru între Sauvignon Blanc de lume veche și cel de lume nouă. Acest vin este unul intens și proaspăt, ce prezintă arome de flori de soc, flori de salcâm, citrice, ardei, caise coapte, măr, iarbă și respiră prin nuanțe de lemn și de vanilie datorate faptului că 30% din cantitatea de vin produsă stă în butoi de stejar pe drojdii fine. Corpul bine definit și gustul exploziv, cu un post gust lung de fructe exotice îl face să fie alegerea ideală pentru preparatele din pește gras (somn, scrumbie, butterfish) la cuptor, asezonat cu ierburi aromatice, pentru deserturi cu citrice și pentru platourile de fructe și de brânzeturi cu o aromă la fel de puternică precum Brie au Bleu, o brânză de trecere, cu mucegai albastru și gras și cu o textură cremoasă, mătăsoasă, ce răspândește nuanțe fructate, de nucă și de ciuperci. 


    Papilele gustative ne-au fost purtate apoi pe cărările sinuoase ale vinului Rose volumul I (13,5% vol. alc.), un asamblaj din Merlot, Syrah și Pinot Noir, premiat în 2017 cu Medalia de Argint la Concursul Mondial de la Bruxelles, cu o Medalie de Aur la International Wine Contest Bucharest și cu o distincție din partea VINOFRED. Acest vin proaspăt, crocant, care ne îmbie la visare cu aromele sale de flori de cireș, de bujor, de căpșuni, de mure, de zmeură și ne temperează avântul prin notele de salinitate, poate fi lesne asociat, grație versatilității sale, cu antreuri, cu fructe de mare, cu carne albă și cu carne roșie grasă (curcan, rață), însă și cu preparate scăzute din legume, cu pește sau iepure, cu tarte sau cu fructe roșii, însă și cu brânzeturi cu personalitate, așa cum este Cheddar Castello, o brânză produsă pentru prima dată în secolul al XVI-lea de către Joseph Harding și care întregește caracterul bine definit al rose-ului prin textura sa tare, cu tendințe de topire în gură și o aromă înțepătoare de alună.


Știați că...?

- Dobrogea este considerată a fi Provence-ul României?

- vinul rose este obținut numai din struguri negri, iar culoarea o capătă de la pieliță, depinzând de timpul pe care îl stă vinul lângă partea solidă? 

- primul soi de vin trecut pe contraeticheta unui asamblaj este soiul majoritar (85% din soiul pur)?

- vedetele de la Hollywood sunt surprinse adeseori la crame din sudul Franței?

     Nu ne puteam limita la un singur Rose, astfel că următorul vin care ni s-a prăvălit în pahare a fost Rose-ul volumul II (13% vol. alc.; Fetească Neagră, Pinot Noir, Syrah), un vin elegant din 2021, cu o aciditate crescută, o mineralitate ridicată și un post gust intens. Acest vin de trecere de la vinurile albe la cele roșii mi-a plăcut mai mult decât precedentul grație melanjului de arome care ne-a purtat de la trandafirul de Damasc și zmeură la note de căpșună, de grapefruit, de piersică coaptă și de flori albe de cireș. Gustul profund și structura complexă de fructe coapte îl fac ideal pentru peștele roșu, pentru carnea de rață la cuptor, pentru legumele la grătar și pentru platourile de brânzeturi, în special cele ce se pretează la a fi puse pe grătar cum este brânza Delaco pentru grătar (Halloumi). Aceasta stinge temperamentul capricios al Rose-ului volumul II prin textura elastică, fermă și sărată, obținută prin fierberea cașului proaspăt.


Știați că ...?

- blazonul cu Via Viticola Sarica Niculițel se află pe toate sticlele de vin Caii de la Letea?

   Penultimul vin degustat, pe care l-am savurat alături de un șnițel cu cartofi, a fost Fetească Neagră volumul I, un soi de Dobrogea, care a apărut acum 2000 ani în apropiere de Iași și care, inițial, a fost considerat a fi o mutație genetică a soiului Fetească Albă. Acesta nu poate ieși în monosepaj, fiind precum Pinot Noir-ul în Burgundia. Vinul rubiniu întunecat din 2019 (13,5% vol. alc.) beneficiază de tanini fermi și de o tipicitate aproape de soi și poate evolua în condiții de 12-14° C, umiditate de 40-75% și ferit de zgomot.

   Feteasca Neagră este un vin versatil, ce poartă amprenta terroir-ului și reunește cele mai bune expresii ale acestui soi, revelând note uimitoare de prună uscată, de fructe de pădure, de vanilie, de scortișoară, de piper și ienibahar și impresionând prin aromele de piele de Cordoba, de cutie de pantofi, de cal înainte de galop, de ciocolată și de covor de pădure. Dacă acest vin se maturează, veți putea savura arome de pădure.  Fiind un vin versatil, se alătură cu succes pastelor, cocoșului la cuptor și brânzeturilor fine ori greu de obținut precum Emmentaler. Procesul de maturare al acesteia din urmă trebuie să conducă la formarea simultană a gustului și a găurilor specifice din structură, această brânză potențând calitățile remarcabile ale vinului Fetească Neagră prin textura tare și gustul dulceag, ușor acid, fructat, cu nuanțe de nucă.

     Ultimul vin degustat a fost un vin roșu, consumat la temperatura camerei, QuintEssence Reserva (14% vol. alc.) care reunește cu succes cinci soiuri din ani diferiți: Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc și Petit Verdot. Soiul dominant, ce se regăsește și pe contraetichetă, este Feteasca Neagră. QuintEssence Reserva este un vin elaborat, care nu copiază Bordeaux-ul, însă care prezintă elemente similare clasicelor vinuri bordeleze. Cu o structură și cu tanini bine impregnați în corpul vinului, această licoare este unica de acest tip de pe piață, complexă, maturată, un vin aromios și echilibrat, mai așezat decât cele anterioare.  Caracterul său molcom și puternic îl transformă într-o atingere catifelată cu arome de coș de fructe negre de pădure, de coacăze, de mure, de cireșe negre și de prună uscată, peste care se revarsă palete de condimente și de vanilie datorate maturării în butoaie de stejar. 

    Este vinul ideal pentru a stropi mesele cu preparate din carne albă, găină, vânat cu pene sau carne roșie, vită în sos, tocană de iepure ori brânzeturi remarcabile precum Grana Padano, care face parte din colecția D'Excepție de la Delaco, a cărei rețetă de preparare datează din secolul al XII-lea. Această brânză, care se strecura atât pe mesele îmbelșugate ale nobilimii, cât și pe farfuriile sărăcăcioase ale celor mai puțin norocoși, era îndrăgită pentru gustul său fin și dulceag, ușor sărat, precum și pentru aroma suavă de alune și de nuci care ți se spărgea pe cerul gurii într-o avalanșă de puncte de fericire, după cum sunt numite acele granule care dau gustul cunoscut sub numele de „Umami”.

Fetească Neagră volumul I: libertate

Emmentaler: capriciu 

Fetească Neagră volumul I și Emmentaler: plenitudine 



No comments:

Post a Comment